English Version

Astăzi, 5 mai, fondul IJ4EU a lansat două noi apeluri pentru proiecte de jurnalism  transfrontalier de investigaţie în UE şi în ţările candidate la admiterea în UE.

Schema de susţinere a investigaţiilor finanţată (Investigation Support) de IJ4EU va acorda subvenţii în sume cuprinse între 5.000 de euro şi 50.000 de euro pentru noi proiecte de investigaţii transfrontaliere, inclusiv pentru unele proiecte începute recent sau pentru faze noi ale unor proiecte existente. Termenul-limită pentru depunerea cererilor este 14 iunie. În luna august se preconizează lansarea unui al doilea apel din cadrul acestei scheme. Consultaţi informaţiile complete şi secţiunea de întrebări frecvente.

Separat, schema de susţinere a publicaţiilor finanţată (Publication Support) de IJ4EU va acorda subvenţii de până la 6.250 de euro pentru susţinerea pe termen scurt a proiectelor transfrontaliere în derulare, care necesită fonduri pentru a-şi finaliza sau publica relatările. Cererile vor fi luate în considerare în permanenţă începând de astăzi, 5 mai, până pe data de 18 septembrie. Candidaţii acceptaţi vor fi informaţi asupra deciziei luate, în termen de patru săptămâni. Consultaţi informaţiile complete şi secţiunea de întrebări frecvente.

În total, în anul 2020, fondul IJ4EU va acorda 1 milion de euro sub formă de subvenţii directe pentru susţinerea jurnalismului transfrontalier de investigaţie în interes public. Aproximativ 800.000 de euro vor fi distribuiţi prin schema de susţinere a investigaţiilor şi 200.000 de euro, prin schema de susţinere a publicaţiilor. (Citiţi mai mult despre fondul IJ4EU şi despre motivele pentru care ne-am dedicat jurnalismului de investigaţie.) Subvenţiile reprezintă o continuare a anului-pilot 2018, un an de succes al IJ4EU, în care s-au finanţat 12 investigaţii transfrontaliere.

Primele apeluri ale fondului IJ4EU pentru anul 2020 sunt deschise. Acum sunt necesare: proiectele dvs.

Criteriile de eligibilitate sunt identice pentru ambele scheme. Cererile trebuie depuse de echipe din cel puţin două state membre ale UE sau din cel puţin un stat membru UE şi un stat candidat oficial. Jurnaliştii din Regatul Unit al Marii Britanii vor fi consideraţi ca jurnalişti din UE şi, prin urmare, sunt complet eligibili pentru acordarea subvenţiilor IJ4EU pentru anul 2020. În plus, proiectele (cele propuse sau cele aflate în derulare) trebuie să se concentreze pe subiecte cu relevanţă transfrontalieră. Se vor lua în considerare investigaţii pe toate subiectele. 

Sunt invitate să candideze echipe de jurnalişti liber-profesionişti, jurnalişti ai unor publicaţii şi organizaţii media sau orice combinaţie a acestor categorii. Vor fi luate în considerare echipele din toate tipurile de presă, incluzând presa scrisă, radiodifuziunea, presa în format electronic, cinematografia documentară şi relatările multiplatformă. Proiectele trebuie să aibă obiectivul de a fi publicate de organizaţii din cel puţin două ţări.

Subvenţiile IJ4EU pot fi utilizate pentru acoperirea aproape a tuturor tipurilor de costuri necesare pentru producţia de materiale jurnalistice. Acestea includ costuri salariale şi legate de resurse umane pentru jurnalişti angajaţi şi jurnalişti liber-profesionişti, costuri de cercetare, costuri de călătorie, costuri de traducere şi costuri administrative.

Subvenţiile prin schema de susţinere a investigaţiilor sunt acordate de un juriu independent, condus de redactorul-şef al publicaţiei Süddeutsche Zeitung, Wolfgang Krach, un nume proeminent din investigaţiile realizate în Panama Papers şi Paradise Papers, dar şi cel care a prezidat anterior, în anul 2018, juriul IJ4EU. Proiectele care fac obiectul schemei de susţinere a publicaţiilor sunt selectate de specialişti ai EJC pentru a se permite un răspuns rapid şi continuu la cererile de subvenţii pentru proiectele aflate deja în desfăşurare. Citiţi mai multe despre procesul şi criteriile de selecţie.

Detalii complete despre schemele de finanţare şi modul de depunere a cererilor, dar şi informaţii despre proiecte finanţate în trecut, sunt disponibile pe website-ul IJ4EU. Citiţi întrebările frecvente despre depunerea cererilor.

Fondul IJ4EU este dedicat susţinerii jurnalismului de investigaţie într-o perioadă care este crucială şi dificilă pentru jurnalism şi mass-media. Jurnalismul de investigaţie rămâne la fel de important ca întotdeauna în timpul crizei actuale din domeniul sănătăţii publice. 

Despre IJ4EU

IJ4EU (Jurnalism de Investigaţie pentru Europa) este un fond destinat susţinerii jurnalismului transfrontalier de investigaţie. Acordăm subvenţii unor echipe de jurnalişti din Europa care investighează subiecte de interes public.

Fondul IJ4EU este administrat de un consorţiu format din trei organizaţii: International Press Institute (IPI), European Journalism Centre (EJC) şi European Centre for Press and Media Freedom (ECPMF). IPI conduce consorţiul şi administrează schema de susţinere a investigaţiilor. EJC administrează schema de susţinere a publicaţiilor. ECPMF va anunţa un nou premiu pentru jurnalism de investigaţie transfrontalier către sfârşitul verii.

Programul IJ4EU este finanţat de Comisia de Europeană, de Foundation Open Society Institute în cooperare cu Program on Independent Journalism de Open Society Foundations şi de Fundaţia Fritt Ord. Se vor anunţa şi alte parteneriate pe măsura confirmării acestora. Programul îşi păstrează o independenţă completă faţă de donatori, în selectarea proiectelor şi garantează strict independenţa editorială a tuturor echipelor subvenţionate. 

Întrebări?

Solicitanţii interesaţi sunt invitaţi să viziteze website-ul IJ4EU şi pagina noastră cu întrebări frecvente despre depunerea cererilor. Dacă aveţi şi alte întrebări, vă stăm la dispoziţie pentru a intra în legătură.

Persoane de contact

Întrebări generale/întrebări legate de schema de susţinere a investigaţiilor: Scott Griffen, Director Adjunct al IPI ([email protected])

Întrebări legate de schema de susţinere a publicaţiilor: Zlatina Siderova, manager de proiect ([email protected]).